Convorbirile telefonice şi SMS-urile vor fi înregistrate de operatorii de telefonie fixă şi mobilă şi vor fi stocate timp de şase luni, începând de astăzi, potrivit Legii 298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice, intrată în vigoare.
Tot din 15 martie, cei care furnizează servicii de internet sunt obligaţi să stocheze timp de şase luni următoarele date despre navigarea pe internet: numele, adresa fizică şi IP-ul celui care s-a conectat la internet, data şi ora la care s-a conectat, precum şi data şi ora la care s-a realizat deconectarea.
Hm, libertatea mea de caramea e grav ameninţată. Şi mi-e teamă că de la atâtea şi atâtea aparaturi electronice o mă topesc de tot. Deja regret camareaua tare şi viguroasă ce eram o dată şi nu ştiu cum să mă împac cu noul meu aspect de caramel lipicios şi curgător, dar de la atâta încălzire globală, fire încinse şi urechi încercând să ne soarbă cu aviditate cuvintele în căşti şi căscuţe, mi-e teamă că mă voi topi de tot.
De aceea, vă invit la boicot. Haideţi să lăsăm mobilele, sms-urile şi mail-urile doar pentru joburi şi mesaje neutre. Haideţi să ne întâlnim mai des să povestim la o cafea, la o plimbare cu rolele în Herăstrău sau la ronţăit alune în Cişmigiu, la un şniţel "la botul calului" sau la un fursec, la un concert, la un spectacol, sau pur şi simplu într-un bistro călduţ cu muzică veche. Haideţi să ne întâlnim mai des, să dansăm, să mergem la film şi să invităm mai des prieteni acasă.
Haideţi să nu mai avem (atâta) nevoie de operatorii de telefonie şi internet pentru a fi lângă prueteni!